Istoric    Publicatia JURNALUL PEDIATRULUI a luat nastere, īn urma cu 9 ani la initiativa FUNDATIEI PROFILAXIS - Timisoara (organizatie non profit īnfiintata de un grup de medici), ca o necesitate a abordarii domeniului pediatriei atāt de putin reprezentat la acea vreme la nivel de publicatii, atāt pe plan local cāt si national. Prin tematica abordata de-a lungul timpului, atāt sub forma de referate cāt si lucrari statistice, a fost posibila reactualizarea unor cunostinte din sfera specialitatilor pediatrice: neonatologie, nefrologie, psihiatrie, neurologie, psihologie, ORL, oftalmologie, chirurgie, ortopedie, radiologie. Īn acelasi timp revista a stārnit interesul profesionistilor din alte centre universitare care s-au simtit onorati sa publice articole īn paginile ei.

   Colectivul de redactie alcatuit initial din cadre tinere si cu initiativa a fost largit progresiv prin cooptarea unor personalitati universitare initial din Timisoara, iar mai apoi din tara si actualmente din strainatate īnsumānd īn prezent 24 de membri care īmbina armonios maturitatea profesionala, probitatea stiintifica cu entuziasmul tinerei generatii fapt ce a condus la cresterea progresiva a standardelor de calitate atāt īn continut cāt si īn prezentarea grafica. Initial revista a fost redactata īn limba romāna, dar datorita interesului progresiv manifestat de personalitati medicale din strainatate, revista se redacteaza īn prezent integral īn limba engleza, aceasta si datorita faptului ca dorim perfectarea unor schimburi cu alte reviste de specialitate din strainatate. Colegiul de redactie include noi membrii din strainatate (Israel,Italia, Suedia,Austria, USA) īn raport cu Formularul de aplicatie initial.

   Se pastreaza regularitatea īn aparitia numerelor revistei si s-au īmbunatatit calitatile grafice de editare.

   Din anul 2006 revista este difuzata si pe plan international pe baza de comanda din partea unor institutii de prestigiu (Austria). Aparitiile revistei din 2005 contin articole cu autori din strainatate (USA, India).

   Publicatia a aparut pāna īn prezent regulat cu o frecventa de doua numere anual si intentia noastra viitoare este ca publicatia sa devina trimestriala. Acest fapt explica numerotarea actuala a revistei.
Indexari

University of Washington Libraries

University of Saskatchewan

Birmingham Public Library

Dayang Journal

Shih Hsin Univerity Library

New York University Libraries

Science Research.com

Cornell University Library, Ithaca

University of Kentucky Libraries

New York City College of Technology

University of the West - Library


York University Libraries

University of Ottawa

National Ilan University Library

The Hong Kong Institute of Education Library

SCIRUS - for scientific information only

Library and Archives Canada

University of Toronto Libraries

The University of Tulsa - McFarlin Library

KING'S College London

Ulrich's Periodicals Directory

Flinders University Australia

New Jour

Ohio Link

The University of Hong Kong Libraries

Gold Rush

Alaska State Library

GALEN U- niversity of California, San Francisco

The University of Brithis Columbia Library

The University of Texas at San Antonio

SJ Library.org

California State University - Monteray Bay Library

Feng Chia University

Chung Yuan Christian University Library

Kun Shan University

Arizona Health Information Network

Columbia University Libraries

Biblioteca CCG-IBT UNAM

Oxford University Library Services

The University of Kansas Libraries

Boston University Library

Princeton University Library


Home | Istoric | Redactia | Arhiva | Contact

Valid CSS!
Copyright © 2008-2010 Jurnalul Pediatrului
Ultima actualizare: 09.06.2010

designed by: WSDA Company SRL